Începând cu 1 ianuarie 2021, utilizarea Sistemului Informatic de Asigurare a Trasabilității Deșeurilor (SIATD) este obligatorie ı̂n vederea monitorizării și verificării în timp real, la nivel de documente financiar-contabile și justificative, a tranzacțiilor cu deșeuri de ambalaje finanțate de organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului (OIREP).
Următoarele categorii au obligația utilizării SIATD:
a) organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului;
b) operatorii economici care desfășoară activități de colectare, salubrizare, sortare, tratare, asociații de dezvoltare intracomunitară, unități administrativ-teritoriale;
c) operatorii economici care desfășoară activități de valorificare/reciclare.
Funcționarea sistemului este asigurată de Administația Fondului pentru Mediu (AFM), iar procesul de înrolare este asemnănător celui pentru aplicația de depunere online a declarațiilor către AFM (https://online.afm.ro/).
Utilizarea aplicației este posibilă doar după înrolare cu semnătură electronică calificată a reprezentantului legal sau a unei persoane împuternicite, cererile de înrolare putând fi trimise începând cu 15 septembrie. Pentru vizualizarea istoricului datelor, documentelor, notificărilor, etc se poate genera un cont de acces tip utilizator/parolă ulterior înrolării cu semnătură electronică.
Părțile implicate în tranzacții (oricare dintre cele enumerate la literele a, b, c de mai sus) introduc în SIATD următoarele documente și informații: date de identificare partener, licență operare/autorizație mediu, tip deșeu ambalaj, cantități estimative, OIREP care finanțează gestionarea, aviz de însoțire, date factură, fotografii relevante cu mijlocul de transport și încărcătura.
La inițierea unei tranzacții, ulterior introducerii datelor și documentelor menționate, SIATD va genera un cod unic de tranzacție care va fi înscris pe formularele precompletate din platformă: Formularul de încărcare - descărcare deșeuri nepericuloase (Anexa 3 la HG 1061/2008) și Anexa VII Regulamentul (CE) nr. 1.379/2007 (doar pentru tranzacții în afara teritoriului național).
Utilizatorii care preiau deșeuri de ambalaje au obligația de a confirma cantitatea netă și cantitatea brută de deșeuri tranzacționate, pe tip de material, prin validarea codurilor unice aferente acestora într-un termen de maximum 5 zile de la data recepției deșeurilor, în caz contrar tranzacția nefiind luată în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de alorificare/reciclare deșeuri de ambalaje. În consecință, OIREP va finanța costurile de gestionare a deșeurilor de ambalaje doar după confirmarea în SIATD a cantităților de deșeuri recepționate.
Dacă vă aflați în oricare categorie de utilizator al SIATD – OIREP, colector, salubrist, reciclator/valorificator, ADI, UAT – și doriți sprijin pentru înrolare sau să externalizați complet încărcarea datelor în SIATD unor profesioniști în domeniu, suntem aici pentru dumneavoastră.
Cu o experiență de peste 10 ani în domeniul gestiunii deșeurilor, experții noștri vă vor fi alături pentru conformarea cu cerințele legale și evitarea penalităților sau a cantităților de deșeuri de ambalaje nerecunoscute pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare/reciclare.